vineri, 31 august 2018

Povestea mea de vară - invazia

       Nu cunosc speciile ornamentale și nici nu mă atrag în vreun fel dar una a reușit să mă impresioneze (negativ) anul acesta.
         În urmă cu mulți, mulți ani mi-am dorit și am reușit să vad liliacul sălbatic din SV țării, pe abrupturile Domogledului ce tronează Băile Herculane. Anul acesta am ajuns din nou în zonă, în altă perioadă decât cea în care liliacul este înflorit. Când am ajuns întreaga stațiune era mov, roșu-mov. Peste tot era un arbust cu flori mov pe care inițial l-am confundat cu o altă specie. Malurile Cernei erau mov, zidurile, clădirile abandonate, trotuarele, gardurile, toate erau invadate de acest arbust cu flori mov.
         Surpriza neplăcută am avut-o abia acasă când am realizat că arbustul nu era acela pe care-l credeam, ci era liliacul de vară (Buddleja davidii) o specie ornamentală, nicidecum spontană așa cum părea. Dintr-odată m-am simțit ca într-un film SF în care liliacul de vară îl înlocuiește pe cel sălbatic la care visasem ani de zile. Asta pentru că invazia liliacului de vară ornamental deja s-a produs, a scăpat de sub control în zona localității, în defavoarea speciilor spontane. Era omniprezent, nicidecum în spațiile destinate plantelor ornamentale.